Splinter Cell Remake
Ubisoft a publicat un anunț de angajare prin care caută pe cineva care să rescrie povestea din Splinter Cell, s-o actualizeze pentru audiența din zilele noastre, dar păstrând spiritul poveștii originale. Jocul va fi liniar, nu open-world. Splinter Cell e o franzică de succes începută în 2002, iar ultimul joc a fost lansat în 2013. În decembrie anul trecut, Ubisoft a anunțat că vor lansa un remake al jocului original. (sursa)
A Plague Tale: Requiem va fi mai lung
Requiem va avea 15-18 ore, față de cele 9-10 ore pe care le-a avut jocul anterior, A Plague Tale: Innocence. Cel puțin așa spune Kevin Pinson, lead level designer al jocului. Și mai spune că s-au concentrat mult pe ritmul joculi și că nu au făcut conținut de umplutură, pus acolo doar ca să-l lungească. Jocul apare pe 18 octombrie. (sursa)
Între timp, a mai apărut un trailer cinematic:
The Last of Us – serialul
În fiecare an, pe 26 septembrie este The Last of Us Day, care până nu demult era Outbreak Day (e ziua în care, în joc, a izbucnit infecția cu Cordyceps). Ca să sărbătorească evenimentul, Naughty Dog și HBO au lansat primul teaser trailer al serialului The Last of Us, care va fi lansat anul viitor. Joel e jucat de Pedro Pascal, Ellie e jucată de Bella Ramsey.
Urmează multe jocuri Star Wars
Conform unor surse, se pare că Disney vrea să lanseze câte 2 jocuri Star Wars în fiecare an, din care unul la nivel AAA (jocuri cu bugete mari de dezvoltare și marketing) și unul mai mic. E de bănuit că nu toate vor fi disponibile pe PlayStation, probabil că unele vor fi pentru mobil sau alte platforme. Nu mai puțin de 8 jocuri Star Wars sunt anunțate până acum, dar multe sunt în stadii foarte incipiente și s-ar putea să apară chiar și peste 4 ani. (sursa)
Kena: Bridge of Spirits primește un update major
Cu ocazia aniversării de 1 an, Kena primește un update care include New Game+, dar și alte ajustări, între care noi tipuri de inamici, Charmstones, costume noi pentru Kena și pălării noi pentru Rot. (sursa). Aici am scris primele impresii despre joc, atunci când l-am jucat: https://www.psplay.ro/primele-impresii-cu-kena-bridge-of-spirits/
Și altele:
Au fost anunțate jocurile gratuite incluse în abonamentul PS Plus pe luna octombrie, aici.
Skull and Bones a fost amânat din nou, pentru a 5-a oară, apare în martie 2023 (sursa)
Cyberpunk 2077 a depășit 20 de milioane de copii vândute (sursa)
Atât pentru azi. Pe săptămâna viitoare.