Povestea din Assasssin’s Creed Mirage va dura aproape 20 de ore. Cei care vor să treacă prin tot ce oferă jocul, povestea principală plus side content, vor avea nevoie de 25-30 de ore. Spre comparație, la Valhalla era nevoie de 60 de ore pentru main story și 143 de ore pentru 100%. (sursa)
Sony a lansat zilele trecute o nouă versiune, beta, pentru software-ul de pe PlayStation 5. Noua versiune aduce pe consoloă formatul audio Dolby Atmos, o capacitate SSD mai mare (M.2 SSD cu capacitate maximă de 8 TB), funcții de accesibilitate (posibilitatea de a folosi un al doilea controller pentru asistență), feedback haptic pentru interfața sistemului și alte îmbunătățiri. Noul beta este deocamdată disponibil în doar câteva țări, printre care nu e și România, dar e de așteptat ca după o vreme să fie disponibil pentru toată lumea. (link)
Star Wars Jedi: Survivor o să apară și pe PS4, deși a fost anunțat inițial ca “true new-gen experience in the Star Wars universe.”. E de văzut cum o să meargă pe consolele dn generația anterioară. Oricum, deocamdată e în “early stages” și nu are o dată de lansare. (link)
Hexworks, dezvoltatorul Lords of the Fallen, a confirmat că jocul va rula pe PlayStation 5 la 60 FPS. Apare pe 13 octombrie (link)
Pe scurt:
Ember Lab, oamenii care acum 2 ani au lansat primul lor joc – Kena: Bridge of Spirits, care a devenit profitabil în prima lună – lucrează acum la următorul lor proiect. (link)
Oh, the memories! Oamenii în vârstă se vor bucura să afle că un remake pentru Quake II ar putea fi lansat anul ăsta pe mai multe platforme, inclusiv PS4 și PS5. Sunt 26 de ani de când a apărut jocul original. (link)
Remnant 2 s-a vândut în peste 1 milion de copii în primele 4 zile. (link)
Remake-ul Resident Evil 2 este cel mai vândut joc din serie, tocmai a depășit Resident Evil. A vândut 12.6 milioane de copii. În total, franciza a vândut 146 milioane de copii. (link)
Atât pentru azi. Pe data viitoare.