O săptămână bogată în anunțuri și trailere, după Xbox Games Showcase și Ubisoft Forward, evenimente din seria Summer Game Fest care au avut loc zilele trecute. Per total, se anunță o toamnă foarte bogată, cu cel puțin 6-7 lansări mari în septembrie/octombrie.
Pentru mine, vestea săptămânii e că în curând vine unicul DLC pentru Cyberpunk 2077, și anume Phantom Liberty. Despre personaje (introducing Idris Elba!), data lansării, precomandă și preț am scris aici.
Într timp, mai mulți jurnaliști au jucat parțial acest DLC și review-urile au fost foarte entuziaste.
Phantom Liberty nu doar că va schimba combatul, mecanica și skill/perks tree-ul (nu doar pentru DLC, ci pentru tot jocul), dar va aduce și noi variante de final pentru jocul de bază. (sursa)
Și, dacă tot suntem aici, sequel-ul va fi făcut în Unreal Engine, nu în RED Engine (sursa)
Dacă tot suntem la anunțuri, Ubisoft a anunțat Star Wars Outlaws, un open world care deocamdată arată cel puțin excelent. Vine cândva anul viitor, mai multe am scris aici, unde am pus și un gameplay de 10 minute.
Un alt anunț destul de așteptat a fost data lansării pentru Avatar: Frontiers of Pandora. Care chiar apare anul ăsta. Mai multe, aici.
Săptămâna viitoare, pe 22, apare Final Fantasy XVI. Care are un nou trailer – Ascension. Are, de asemenea, și un demo gratuit care poate fi jucat înainte de lansare – aici.
Pe PlayStation Store, ediția Standard costă 380 lei, iar Digital Deluxe costă 475 lei.
Și Lies of P, jocul soulslike bazat pe Pinocchio, are un demo gratuit, pentru PS4 și PS5, aici. Se lansează pe 16 septembrie.
Avem un trailer nou și la Assassin’s Creed Mirage, care apare pe 12 octombrie
Pe scurt
The Crew Motorfest se lansează pe 14 septembrie, pe PS4/PS5 și alte platforme (sursa)
Like a Dragon 8 se va numi Like a Dragon: Infinite Wealth și apare în 2024 pe PS4/PS5 (sursa)
Cities: Skylines 2 apare pe 24 octombrie pe PS5 și alte platforme. (sursa)
Povestea din Alan Wake 2 va avea 20+ ore (deocamdată, că jocul nu e gata încă) (sursa)
Sony testeastă cloud streaming pentru anumite jocuri PS5, o opțiune care va fi oferită în abonamentul PS Plus Premium. (sursa)
Atât pentru azi. Pe data viitoare.